PREZENTARE GENERALA


     Catedra de Cibernetica Economica s-a infiintat in anul 1967, odata cu aparitia Facultatii de Calcul Economica si Cibernetica Economica.
     Facultatea, desprinsa din Facultatea de Economie Generala in 1964, cuprindea, la inceput, trei sectii: `Statistica Industriei`, `Statistica Agriculturii` si `Mecanizarea si Automatizarea Calcului Economic`.
     Din 1967, odata cu reorganizarea facultatii, a luat fiinta si sectia de `Cibernetica Economica`, printre primele din lume cu acest profil.
     Catedra de Cibernetica Economica a cuprins, pana in anul 1990, trei colective, distincte: Colectivul de Statistica Aplicata, Colectivul de Informatica Economica si Colectivul de Cibernetica Economica.
     Dupa 1989, prin transformarea vechii facultati in Facultatea de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica, s-a impus necesitatea unei mai bune organizari a catedrelor. Astfel, in 1991, a luat fiinta Catedra de Informatica Economica iar in 1993, fosta Catedra de Cibernetica Economica s-a scindat in doua catedre noi: Catedra de Analiza Statistica si Evaluare si Catedra de Cibernetica Economica.
     Catedra de Cibernetica Economica, legiferata in actuala sa forma prin Hotararea Senatului ASE din noiembrie 1993 este continuatoarea de drept a puternicei Scoli de Cibernetica Economica a Academiei de Studii Economice, incercand in acelasi timp sa dezvolte si mai mult teoria si aplicatiile economice ale ciberneticii si teoriei sistemelor, sa contribuie la formarea unui tip nou de economist, analistul de sisteme economice, cu un rol determinant in asigurarea bunei functionari a mecanismelor economiei de piata.
     Catedra de Cibernetica Economica, ce apartine Facultatii de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica are sediul in cladirea CSIE din Calea Dorobanti nr.13-16, la etajul 6, salile 2618, 2619, 2620, 2621, 2622. Numerele de telefon la care se poate apela sunt: 3191900 sau 3191901 cu interioarele: 380,303,325.
     In prezent, catedra noastra are un numar de 38 de posturi dintre care 29 ocupate cu urmatoare structura:

     Cadrele didactice titulare ale Catedrei de Cibernetica Economica in anul universitar 2009-2010

     Pe langa membrii titulari ai Catedrei, de alungul timpului, la activitatea didactica si de cercetare au participat un numar de cadre didactice asociate, provenind din cercetarea stiintifica.
     Catedra dispune in prezent de laboratoare foarte bine echipate, dotate cu o retea de 35 calculatoare Pentium IV , laptop-uri, imprimante, scanner, 3 copiatoare si alte dotari necesare bunei desfasurarii a activitatii de cercetare stiintifica.